La ora 17, ieri, prezenta la vot in Salaj era de 34,75 la suta. 23,41 la suta in mediul urban si 43,32 la suta in mediul rural. La Zalau, tot la ora 17, prezenta la vot, era de 26,68 la suta. Conform comunicatului Biroului Electoral Central, la ora 21 – la inchiderea votarii – prezenta la vot in judetul Salaj a fost de 53,12 la suta (40,75 in mediul urban si 62,47 in mediul rural), ceea ce a plasat Salajul pe locul 15 pe tara. Judecatorul Sorin Moldovan, loctiitorul presedintelui BEJ Salaj, a apreciat azi noapte ca nu au fost incidente, majoritatea lucrurilor facute de BEJ tinand de consultatii date birourilor sectiilor de votare privind interpretarea legii.
La „Broscarie”… nu la votare
La nivelul sectiilor de votare din judet nu s-au semnalat evenimente in prima parte a zilei. Exceptie au facut localitatile Buciumi si Criseni, unde au fost mici nereguli privind numarul buletinelor de vot. In rest, principala „problema” semnalata, mai ales in mediul rural, a fost numarul mare (patru) al tipurilor de buletine de vot, ceea ce ar fi putut crea confuzie in randul alegatorilor la momentul punerii lor in urne: drept pentru care, mai peste tot, membrii sectiilor de votare au ajutat alegatorii in directionarea corecta a buletinelor de vor in urne. Ba mai mult, intr-una din sectiile de votare din Simleu Silvaniei, un parinte si-a lasat copilul sa faca oficiul de a introduce buletine in urna. Ca doar asa ocazie vine numai o data la patru ani. In rest, soare si voie buna, ce a determinat foarte multa lume sa ia drumul... locurilor de agrement, mai degraba, decat cel al sectiilor de votare. De exemplu, la de acum celebra „Broscarie” de langa Simleu Silvaniei, la orele amiezei, zeci, daca nu sute, de oameni faceau plaja si se distrau.
Mici probleme cu buletine de vot lipsa
Doua birouri de circumscriptie din Salaj au informat Biroul Electoral Judetean (BEJ) ca au buletine de vot lipsa sau in plus fata de numarul pe care ar fi trebui sa il aiba. Conform celor declarate duminica dimineata de Sorin Moldovan, loctiitorul presedintelui BEJ Salaj, este vorba de birourile de circumscriptie din localitatile Buciumi si Criseni. „La Buciumi si la Criseni au fost probleme cu numarul buletinelor de vot, respectiv ni s-a raportat ca la Buciumi lipsesc 67 de buletine de vot pentru primar, dar au in plus cate un buletin de vot pentru Consiliul Local si Consiliul Judetean si noua buletine pentru presedintele Consiliului Judetean, iar la Criseni lipsesc cinci buletine de vot pentru primar si alte trei pentru presedinte CJ”, a precizat sursa citata. Pana la urma, problema a fost solutionata, la fel ca in cazul de mai jos.
O sectie de votare, nevoita sa imprumute buletine de vot de la alte sectii
O sectie de votare din localitatea Mierta, comuna Cuzaplac, a fost nevoita sa imprumute buletine de vot pentru alegerea primarului de celelalte sectii din circumscriptia electorala din care face parte, deorece a primit mai putine, iar Biroul Electoral Judetean nu mai avea rezerve. „La sectia de votare din Mierta, au primit, din greseala, doar 40 de butetine de vot pentru alegerea primarului, in loc de 140. Se pare ca s-a incurcat pe traseu un set de buletine pentru primar cu unul pentru Consiliul Judetean”, a declarat duminica Balasz Arpad, presedintele BEJ Salaj. Conform sursei citate, deoarece BEJ nu avea rezerve de buletine de acest tip, s-a cerut celorlalte cinci sectii de votare din circumscriptia electorala Cuzaplac sa dea din rezerva de 10 la suta, fiecare, cate buletine de vot sunt necesare pentru a acoperi nevoile sectiei de votare din Mierta.
Nici un arestat nu a votat ieri
Nici unul din cele 15 persoane retinute preventiv in arestul Inspectoratului Judetean de politie Salaj nu a votat la alegerile locale de duminica. Conform celor declarate de Tincuta Dumuta, in arestul Politiei Salaj se afla 15 persoane, dintre care 6 cu drept de vot. „Avem in arest 15 persoane, dintre care 12 cu drept de vot. Dintre acestea, doua si-au exprimat intentia de a vota, insa nu vor putea face acest lucru pentru ca, desi sunt din judetul Salaj, nu sunt din Zalau, localitatea unde sunt incarcerati”, a declarat duminica sursa citata. Asa cum a precizat si Sorin Moldovan, loctiitor al presedintelui Biroului Electoral Judetean Salaj, conform legii, persoanele condamnate sau arestate preventiv cu drept de vot au putut vota, la cerere, la cea mai apropiata sectie de votare de locul in care sunt incarcerati, dar numai daca au domiciliul in localitatea respectiva.
Intrebari medicale de la Salatig
Un medic de familie din localitatea Salatig, judetul Salaj, a contactat telefonic BEJ pentru a se plange ca este luat cu asalt de cei ce solicita adeverinte medicale pentru a constata boli care-i impiedica sa mearga la vot si sa solicite urna mobila. Conform celor declarate de Balasz Arpad, presedintele BEJ Salaj, medicul a precizat faptul ca nu mai vrea sa fie deranjat duminica si ca intentioneaza sa nu mai dea adeverinte. „Am fost intrebat telefonic de medicul din Salatig ca ce ar trebui sa faca daca are de dat 200 de adeverinte. I-am raspuns ca, in calitate de medic de familie trebuie sa fie 24 de ore la dispozitia pacientilor pentru care este platit, chiar daca i s-ar solicita 200 de adeverinte tot ar trebui sa le dea. Iar daca are de facut obiectii, sa ceara plata orelor suplimentare de la angajatorul sau”, a mentionat Balasz Arpad. Presedintele BEJ Salaj a mai precizat faptul ca, in urma discutiei telefonice, medicul s-a angajat sa dea in continuare adeverintele care sa permita deplasarea urnei mobile la bolnavii respectivi.
O dimineata, amiaza si dupa amiaza linistite
Dupa amiaza linistita in sectiile de votare din judet. Toate bune si frumoase si o prezenta la vot mult mai consistenta in mediul rural decat in mediul urban. Daca la Jibou, de exemplu, in jurul orei 18, votasera circa 35 la suta dintre alegatorii arondati uneia din sectiile de votare, la Criseni si Mirsid procentajul era de aproximativ 60 la suta. Singura pata de culoare, la propriu de aceasta data, la intrarea in Ortelec dinspre Brebi, a fost o gramada impresionanta de resturi de moloz si peturi, „uitata” de niste oameni fara bun simt.
Sesizari neconfirmate
PCM a sesizat BEJ ca in Crasna , vineri, s-ar fi rupt cateva sute de afise apartinand acestei formatiuni. Primarul comunei Crasna, Emeric Pop, ne-a declarat ca Politia a cercetat sesizarea cu pricina, dar nu a fost confirmata. La fel, in Crasna, conform primarului, nu s-a inregistrat nici un fel de eveniment nedorit. BEJ a mai fost sesizat cum ca in Recea, comuna Virsolt, un candidat ar fi facut propaganda electorala in fata sectiei de votare. Balasz Arpad a afirmat ca nici aceasta sesizare nu s-a confirmat. Un alt caz: la sectia de votare nr. 1 din Jibou, unde, conform presedintelui BEJ, presedintele sectiei a aplicat corect prevederile legale privind urna mobila. Un cetatean a solicitat sa se aduca urna mobila in fata sectiei de votare, pentru a vota fiica sa, dar fara a face o cerere in scris pentru acest lucru, si fara a avea o adeverinta medicala cum ca respectiva persoana este netransportabila.