Nasterea prin cezariana ia locul nasterii naturale: Sfaturi de Sanatate
Vi 05 nov 2010 15:49:44 +0100
Sfaturi de Sanatate: Durata travaliului, durerea resimțită în momentul nașterii și modificările legate de viața sexuală sunt câteva dintre motivele ...
Durata travaliului, durerea resimțită în momentul nașterii și modificările legate de viața sexuală sunt câteva dintre motivele care le determină pe viitoarele mămici să opteze tot mai des pentru nașterea prin cezariană la cerere. Aceasta este concluzia medicilor reuniți în cadrul celui de-al XV-lea Congres Național de Obstetrică Ginecologie.
Gravida
Potrivit medicilor, scăderea riscului de apariție a culpei medicale, comoditatea nașterii programate, decontarea mult mai bună a cezarienei prin sistemul de asigurări de sănătate, eliminarea necesității monitorizării pacientei în timpul travaliului, vârsta, bazin pelvin de dimensiuni reduse și nașterile multiple sunt alți factori care duc la creșterea ratei de cezariene. Deși există state europene în care procentul de nașteri prin cezariană rămâne constant, procentul general asupra Europei, în mare parte datorat de state precum Italia cu 37,8 la sută și Portugalia cu 33,1 la sută, dar și procentul din SUA, arată un trend crescător al nașterilor prin cezariană în detrimentul nașterii naturale. Potrivit unui studiu al International Cesarean Section Awareness Network, realizat în 2009, rata de operații cezariene înregistrează un record.
Astfel, datele arată că una din trei nașteri are loc prin cezariană. "Atuurile unei nașteri naturale sunt multiple. Astfel, durata de recuperare relativ mică, intensitatea interactivității mamă-făt, comunicarea cu medicul, implicațiile legate de alăptare și reluarea activității sexuale sunt câteva avantaje ale nașterii naturale", a explicat prof. dr. Radu Vlădăreanu, șeful secției de obstetrică ginecologie din cadrul Spitalului Elias.